Magic Is Everything And We're Going Beyond Magic

Posts tagged ‘afla’

Ipoteză-şoc: la marginea Sistemului Solar se află o planetă de 4 ori cât Terra!


O planetă de 4 ori mai mare decât Pământul s-ar putea afla la marginea sistemului nostru solar, dincolo de Pluto, conform unor cercetări recente. Aflată la o distanţă prea mare pentru a putea fi văzută de telescoapele terestre, planeta nevăzută ar putea avea efecte gravitaţionale asupra obiectelor de gheaţă aflate dincolo de Neptun, explicând misterioasele orbite ale acestor obiecte spaţiale.
Cercetătorul care a postulat existenţa acestei planete nevăzute este Rodney Gomes, un astronom de seamă din cadrul Observatorului Naţional al Braziliei, din Rio de Janeiro. Recent, Gomes a prezentat în cadrul unei întruniri a Societăţii Astronomice Americane o serie de simulări computerizate care sugerează existenţa acestei planete nevăzute.

Astronomii care au participat la prezentarea lui Gomes afirmă că argumentele acestuia sunt convingătoare, însă afirmă sunt necesare mai multe dovezi înainte ca planeta ipotetică să fie confirmată ca fiind reală.

De mai mulţi ani, astronomii au observat că o serie de corpuri spaţiale îngheţate ce se găsesc dincolo de orbita lui Neptun, incluzând planeta-pitic Sedna, deviază de la orbitele pe care ar trebui să le aibă în jurul Soarelui atunci când sunt luate în calcul toate obiectele cunoscute din Sistemul Solar. Sedna, de exemplu, are o orbită extrem de alungită în jurul Soarelui, formând un oval foarte lung. „Orbita lui Sedna este cu adevărat ciudată”, a declarat Mike Brown, astronom la Caltech şi totodată liderul echipei care a descoperit-o pe Sedna în 2003.

Atunci când Gomes a calculat orbitele acestor obiecte, adăugând atracţia gravitaţională a unei planete masive aflate la marginea sistemului solar, orbita lui Sedna şi cele ale celorlalte obiecte ciudate se potriveau cu cele observate în realitate. Planeta nevăzută s-ar situa prea departe pentru a influenţa în mod perceptibil orbita Pământului şi a celorlalte planete apropiate de Soare, dar ar fi suficient de aproape de acele obiecte pentru a le influenţa.

Mai multe tipuri de planete ar putea provoca anomaliile explicate de calculele lui Gomes. Spre exemplu, o planetă de dimensiunile lui Neptun (aproximativ de 4 ori mai mare decât Terra) ce orbitează la 225 de miliarde de kilometri de Soare ar putea influenţa obiectele bizare în modul observat de astronomi.

În ceea ce priveşte originea planetei misterioase, Gomes afirmă că aceasta ar fi putut „lua naştere” într-un sistem solar îndepărtat, fiind apoi „capturată” de gravitaţia Soarelui nostru.

Colegii lui Gomes sunt convinşi de acurateţea calculelor sale. „Gomes este foarte bun. E greu de crezut că a greşit în calculele sale”, a comentat Hal Levison, cercetător în cadrul Southwest Research Institute din Boulder, Colorado.

Nu ar fi prima dată când o planetă este descoperită ca urmare a efectelor pe care atracţia sa gravitaţională o are asupra altor corpuri cereşti. Existenţa lui Neptun a fost postulată la începutul secolului al 19-lea, cu mult înainte să fie observată cu ajutorul unui telescop în 1846, deoarece afecta orbita lui Uranus.

Acum, cercetătorii lucrează din greu să confirme existenţa planetei misterioase sau să găsească o altă explicaţie pentru orbitele bizare ale corpurilor cereşti îndepărtate. „Singura metodă prin care putem demonstra existenţa acestei planete este prin a o vedea”, a concluzionat Mike Brown.

Sursa:Descopera.ro

Advertisements